Se afișează postările cu eticheta Metal Blade Records. Afișați toate postările
Se afișează postările cu eticheta Metal Blade Records. Afișați toate postările

luni, 9 mai 2011

Vomitory – Opus Mortis VIII (2011) - Metal Blade

Vomitory este una dintre putinele formatii din prezent de la care stii exact la ce sa te astepti cand apare un album nou, nu o sa te trezesti cu vreo vioara ratacita in mijlocul unei piese, vreo gagica ce face triluri pe vreun refren sau un pian cu coarde ce ne canta niste intro-uri si outro-uri de zece minute, ci doar death metal suedez dur, old school si la baza gatului. Si nu fac treaba asta decat de vreo doua decenii si opt albume, deci e foarte clar ca baietii sunt hotarati bine de tot pe treaba.
Asa cum am mentionat, avem un album cu o durata de 37 minute de death metal cu un tempo mediu in maniera Bloodbath si Grave, voce cavernoasa, riffuri thrashy foarte catchy, punctat de solouri memorabile ce aduc aminte de Slayer. Partitura de tobe mi se pare un pic generica si fada, cu un timbru uneori cam spart pentru gusturile mele.
O trupa ce nu si-a propus niciodata sa inoveze, dar daca piese ca They Will Burn, Hate in a Time of War sau Forever Damned nu va fac sa efectuati air guitar si sa dati din plete (in cazul celor mai multora dintre noi virtuale), inseamna ca nu prea va place metalul si poate ar trebui sa va orientati spre genuri mai facile.


Membrii trupei:

Erik Rundqvist - voce, bass
Urban Gustafsson - chitara
Peter Östlund - chitara
Tobias Gustafsson - tobe

www.vomitory.net
www.myspace.com/vomitoryswe

joi, 9 decembrie 2010

God Dethroned - Under the Sign of the Iron Cross (2010) - Metal Blade Records

Daca apreciati trupele care folosesc pe albumele lor pian cu coada si voci normale (clean in limba engleza), atunci veti aprecia cu siguranta Under the Sign of the Iron Cross, cel de-al noualea album al trupei olandeze God Dethroned. Glumesc, evident!
Spre deosebire de directia pe care trupa olandeza o abordase pe ultimele 3-4 albume de studio (ritm mediu, mai multa melodicitate, balans, riffuri catchy si chiar si unele compozitii cu structura de hit), Under the Sign of the Iron Cross isi exprima clar intentiile inca de la cea de-a doua compozitie (prima fiind un intro). Ultraofensiva Storm of Steel, caci despre ea vorbesc, este o piesa agresiva, cu ritm martial, cu blastbeaturi feroce si riffuri isterice, alternate intru varietate cu o serie de solouri si lead-uri melodice.
Albumul nu face rabat de la alura razboinica asumata atat prin conceptul liric cat si prin atmosfera compozitiilor, si continua cu o serie de piese rapide si alerte, care lovesc unde altundeva daca nu fix la baza gatului!?
Singura exceptie de la regula impusa de albumul olandezilor pare sa fie piesa de titlu, o compozitie cu minutaj generos si o melodicitate ceva mai pronuntata pe alocuri, asezata strategic in mijlocul albumului, parca pentru a oferi un moment de respiro si reflectie ascultatorului.
Chiar avand in vedere considerentele expuse anterior, nu pot afirma ca Under the Sign of the Iron Cross ar fi un album atipic pentru God Dethroned, ci, mai degraba, o revenire la soundul crud si atroce al debutului.
Productia actuala, mixul fericit precum si maturitatea compozitionala a trupei, care razbate din fiecare pasaj interpretat, transforma auditia ultimului album God Dethroned intr-o reala delectare.




Membrii trupei:
Henri Sattler – voce, chitara
Danny Tunker - chitara
Henk Zinger - bas
Michiel "Mike" van der Plicht - tobe

www.goddethroned.com