Fallen Fate e o tanara trupa din nord-estul Marii Britanii, care, desi presteaza din 2005, abia anul acesta a reusit sa editeze albumul de debut. Probabil ca, in mod normal, as fi fost tentat sa nu votez cu un asemenea gen de metal modern, insa energia de care dau dovada cei patru trupeti e molipsitoare, iar melanjul foarte reusit de thrash metal cu ceva influente deathcore este unul foarte reusit.
Desi self-released, albumul beneficiaza de un sound solid iar tehnica trupetilor este, la randul ei, foarte buna. Cei doi chitaristi sunt intr-un permanent dialog, fie ca se dueleaza in riffuri taioase sau solouri jucause, iar asta nu poate, in final, decat sa faca bine albumului. Mai jos aveti o exemplificare din studio, ca sa vedeti ca baietii stiu bine de tot cu mingea.
Membrii trupei: Lee Skinner - voce, chitara
Piers Donno-Fuller - chitara
John Wright - tobe
Peter Hodgson - bas
Multa lume percepe Rotten Sound drept un side-project al celor de la … And Oceans, un soi de trupa care canta grind/death la caterinca si nimic mai mult. Daca, insa, verificam istoria celor doua trupe, o sa remarcam ca afirmatia de sus e cum nu se poate mai eronata, iar Rotten Sound este o trupa cat se poate de serioasa in demersurile sale. Si da, bateristul si unul dintre chitaristii de la Rotten Sound fac parte si din Havoc Unit (pentru cine nu stie, asa se numesc acum … And Oceans – un nume mult mai potrivit, oricum, pentru muzica prestata), dar asta nu inseamna nimic mai mult decat ca oamenii sunt supercreativi.
Revenind la 2011, finlandezii produc cel de-al saselea album de studio in 18 ani de activitate (a nu se omite, insa, multitudinea de EP-uri si split-uri, in numar de 10), un disc cu nume predestinat, Cursed. Blestemat sa sune beton, adica!
Construit pe acelasi schelet grind dement, insa cu o viteza ceva mai la ralanti, orientat cum ar veni mai mult spre death metal (si chiar spre hardcore/crust), Cursed preia lucrurile exact de unde le-a lasat Entombed cu al sau minunat Wolverine Blues (din pacate!). Lucru remarcabil, zic eu, pentru ca e mereu nevoie de trupe de acest gen, energice, serioase, fara frica de riff si, in general, de metalul la baza gatului.
Cele 16 compozitii se revendica, pe alocuri, chiar si la Napalm Death, prin stilul crancen, combativ, ultrametalizat si foarte rapid, prin pasajele de dublu bas bolnavicioase si vocalizele torturante, pastrand insa permanent sound-ul de chitara tipic trupelor de death metal suedeze de la inceputul anilor ’90 (Entombed, Dismember), acel fuzz sinistru, greu, monstruos.
27 de minute in care oricum va plictiseati facand altceva, atat dureaza, poate nu ar strica sa le folositi pentru ceva util, adica pentru a-l asculta. Merita!
Membrii trupei:
Keijo Niinimaa - voce
Kristian Toivainen - bas
Sami Latva - tobe
Mika Aalto - chitara
M-am intrebat de multe ori ce raspuns as da daca m-ar intreba cineva care e cea mai tare trupa (a se citi importanta) de death metal europeana. De cele mai multe ori (daca nu mereu), raspunsul la o intrebare care nu mi-a fost pusa niciodata a fost Vader. Ideea e ca, atunci cand iti place metalul (dur), pui capul mult mai linistit pe perna stiind ca undeva exista Vader. Mie, cel putin, asa mi se intampla.
Ajungand la titlul albumului si stiind ca Morbid Reich e o piesa de pe Demo-ul din 1990 al trupei, m-am gandit ca ar trebui sa fie un hint referitor la sound-ul/abordarea albumului. Adica old school. Dar cat de old school, mai ales ca Vader a fost mereu, more or less, o trupa destul de old school…
Apoi am mai vazut si ca din componenta trupei fac parte, alaturi de eternul Peter, trei neni noi, veniti cu totii in perioada 2010-2011. S-or baga la piese, or fi simpli executanti? Oricum, bateristul e nascut in 1990 (mi-e pur si simplu jena sa ii rostesc varsta), insa bate de intepenesti. De fapt, toti presteaza de intepenesti, ceea ce ma face sa cred ca Peter a reusit, in sfarsit, sa obtina formula ideala a trupei.
Dupa intro-ul Ultima Thule, surpriza. Piesa Return to the Morbid Reich nu e tocmai o reintoarcere la perioada Morbid Reich, ci o compozitie care debuteaza maiestuos, aproape simfonic (fapt datorat, in special, claviaturilor ample), pentru ca ulterior sa se dezlantuie intr-o avalansa de blastbeaturi demente, riffuri extrem de catchy (poate cele mai catchy facute de polonezi), solouri ultramelodice si un puternic iz thrash metal.
De fapt, tot acest album poarta o puternica amprenta a thrash metal-ului, si contine cam tot ce a fost mai bun in acest curent in anii ’90: ritm saltaret, riffaj amplu, tobe tarshaite, voci latrate.
Nu vreau sa induc pe nimeni in eroare, scheletul este in continuare death metal si poarta o puternica amprenta Vader, insa Peter a fost inteligent si a constientizat ca dupa un Necropolis solid (dar destul de monoton pe alocuri), este nevoie ca trupa sa aduca un suflu proaspat in muzica proprie.
Acest lucru s-a tradus intr-o serie de compozitii variate, poate un pic mai melodice decat de obicei (cred ca se poate afirma fara foarte mari greturi ca trupa ciocane la usa mainstreamului, lucru care nu e eronat, atat timp cat muzica suna beton – si suna!), dar excelent aduse din condei, multe dintre ele chiar cu pretentii de hit (Return to the Morbid Reich, Come and See my Sacrifice, I am Who Feasts upon your Soul, Black Velvet and Skulls of Steel).
Piesele rapide/dure nu lipsesc, sunt temeinic facute si induc acestui produs un iz old school death metal, in ciuda faptului ca sound-ul este actual, chiar modern (The Black Eye, Only Hell Knows, Don’t Rip the Beast’s Heart Out, I Had a Dream, Lord of Thorns, Decapitated Saints).
Inca o chestie, ca tot vorbeam mai devreme de piese cu pretentii de hit, I am Who Feasts upon your Soul este cea mai frumoasa compozitie de pe disc si are cel mai misto riff (sau, daca vreti, cele mai misto riffuri) de la cel de pe We Must Join with Him al lui Unleashed. De fapt, daca ma gandesc bine, intreg acest album este o colectie de riffuri superbe, refrene memorabile si solouri ca la carte, o adevarata delectare. Si este, cel putin pentru mine, un foarte serios candidat la albumul anului 2011.
Membrii trupei: Peter (Piotr Pawel Wiwczarek) - voce, chitara, bas
Spider (Marek Pajak)- chitara
Hal (Tomasz Halicki) - bas
James Stewart - tobe
Ce debut frumos au grecii de la Sarabante, cu piese scurte, nervoase, agresive, ce contin un mix de crust si hardcore cu unele sonoritati sludge.
Baietii sunt foarte suparati pe viata si vin si te lovesc rau de tot cu un sunet ruginit si abraziv, cu o productie murdara si virala, aproape toxica, fara a fi insa raw.
Tempoul variaza de la hardcore pe primele piese si cea de titlu, la punk pe Deluminate, dar si ceva sonoritati sludge, melancolice pe la mijlocul albumului. De fapt toate piesele au in sine melodie, indiferent de duritatea lor, poate si aceasta fiind ceea ce ii diferentiaza pe greci de alte trupe de acest gen.
Un album ciudat, se infatiseaza destul de brutal la inceput, dupa care descoperi melodia, instrumentistii, compozitia.
Piese:
1.Πνιγμένοι Στη Σιωπή
2.Rain of Shame
3.Blindfold
4.Revelation
5.Those that Break, Those that Hold
6.Για Πάντα Νύχτα
7.Our Day of Torment (Here and Now)
8.Deluminate
9.Remnant
10.Fading Future
11.Do you Feel Safe?
Era greu pana foarte de curand sa te gandesti la metal cand auzi de Singapore, dar de cand cu ultimele doua revelatii din acea zona, Rudra (canta de ceva vreme) si Psycho (aflati la primul album), un astfel de gand nu mai pare chiar nelalocul lui.
Psycho presteaza o combinatie de blackened death cu thrash metal, destul de teatral pe alocuri, mai ales datorita aportului unui vocal foarte competent din punctul meu de vedere, domnisoara Penny Torture, care trece cu foarte mare usurinta prin mai multe registre vocale, de la tipete isterice si teatrale ce mi-au adus aminte de King Diamond, la growluri marca Jeff Walker, fiind ajutata uneori si de basistul JY.
Calitatile muzicienilor sunt evidente, chitaristul Bryan John trecand cu foarte mare lejeritate de la riffuri thrashy la solouri foarte melodioase si catchy, iar de multe ori, mai ales in a doua jumatate a albumului, intra in niste dialoguri foarte interesante cu un bas foarte rapid si high pitched.
Productia este si ea foarte buna, totul se aude clar fara a fi supraprodus, cum se practica foarte des in ultimul timp (zgomot mult, muzica putina).
Piese excelente sunt Meat Slit Grinder si Lords Of Slaughter (cele mai directe piese de pe album - poate de aceea sunt si preferatele mele), dar si mai experimentalele Revenge Of The Raging Whore si Mater Lachrymarum....Mother Of Tears. Piese mai slabute sunt bineinteles Intro-ul (arghhhhh) si Pain Addict Pigs, alegeri destul de neispirate din punctul meu de vedere pentru a deschide albumul.
Un produs foarte bun, recomand. 4/5
Piese:
01. Intro (The First Incantation)
02. Pain Addict Pigs
03. All Are Dead
04. Meat Slit Grinder
05. Dr. Satan
06. Revenge Of The Raging Whore
07. Lords Of Slaughter
08. Mater Lachrymarum....Mother Of Tears
09. Demon Deathtrance
Membrii trupei:
Penny Torture - voce
Bryan John - chitara
JY - bas, voce
Byron Kaz - tobe
