Top 2010 - Sake

 In momentul in care ai de-a face cu un an atat de bogat in aparitii discografice excelente, alcatuirea unui top anual devine un calvar, un demers aproape imposibil. Pentru a ne usura sarcina, am decis impartirea albumelor in trei categorii demarcate de linii extrem de fine, astfel incat cred ca, daca ne straduiam mai mult, fiecare dintre albumele prezentate putea sa fie lejer incadrat in oricare dintre acestea.

ALBUME MEMORABILE

Aborym – Psychogrotesque: un melanj absolut bolnav de black metal, industrial, techno – o metafora a anihilarii individului de catre societate.

Autopsy – The Tomb Within: includerea acestui EP la albume memorabile poate parea dubioasa, dar, in numai 20 de minute, Autopsy da o lectie de gore metal de manual, sacadat, crud si feroce.

Unleashed – As Yggdrasil Trembles: desi este, probabil, cel mai accesibil disc din cariera suedezilor, AYT este o colectie de riffuri inspirate, solouri superbe si compozitii catchy.

Flotsam & Jetsam – The Cold: o trupa aflata ani la rand pe o panta descendenta loveste in 2010 cu cel mai bun si inspirat album din intreaga cariera.

ALBUME EXCELENTE

Dimmu Borgir – Abrahadabra: o singura intrebare imi staruie in minte cand ma gandesc la acest album: oare ce ramane daca dai la o parte orchestra simfonica? Raspunsul e evident: instrumentele si scaunele instrumentistilor.

Mar de Grises – Streams Inwards: un album ca o insula de tristete.

Hate – Erebos: death/black metal din Polonia, intens, tehnic si apasat, mai progresiv si mai asezat decat Behemoth.

Deathspell Omega – Paracletus: black metal paranoic si dissonant, un soi de haos extreme de bine organizat si un chitarist excelent.

Mongo Ninja – Nocturnal Neanderthals: punk/metal de bautura, sex si scandal, rapid, melodic, impertinent cat incape, o adevarata revelatie.

Hail of Bullets – On Divine Winds: death metal de zile mari, coios si produs impecabil, cu un Martin Van Drunen asa cum l-am lasat in anii ’90.

James LaBrie – Static Impulse: exista viata si dincolo de Dream Theater, un progressive metal proaspat si inspirat.

Enslaved – Axioma Ethica Odini: epic/viking metal in goana calului, plin de pasaje lucrate si un superb iz progresiv.

Witchery – Witchkrieg: thrash/black metal la superlativ, orchestratie ceas si un solist vocal cu nume predestinat, Legion.

Vulture Industries – The Malefactor’s Bloody Register: metal progresiv si avangardist, vocalize teatrale si demente, o indepartare de metalul agresiv al debutului.

Demiurg – Slakthus Gamleby: tot ce atinge Dan Swano se transforma in aur. Un produs numai bun sa te apuce toate nostalgiile dupa vremurile de demult, cand metalu era metal pur, nu aliaj.

Insidious Disease – Shadowcast: Mark Grewe + Silenoz + Shane Embury + Tony Laureano = BOMBA!

Kvelertak – Kvelertak: Prima data cand am ascultat albumul nu m-a prins. Ulterior, cu fiecare noua auditie, mi-am dat seama cat de tare iese melanjul de punk/thrash/black/metal atunci cand iese. Si, evident, cand vine si din Norvegia.

Watain – Lawless Darkness: m-am gandit foarte mult in ce categorie sa introduc albumul asta si, in final, am decis sa il las la excelente. Pasajele black metal crude se impletesc sublim cu momentele mai introspective. Un album lucrat, intens, cu o partitura de chitara de exceptie si strabatut de stari dintre cele mai intunecate.

Anathema – We’re Here Because We’re Here: un album de stare care ne face cunostinta cu o Anathema impacata cu sine si cu lumea din jur. We’re not just a moment in time!

Orphaned Land – The Neverending Way of ORWarriOR: mai progresiv si mai lucrat decat precedentul album, colaborarea cu Steven Wilson a scot tot ce era mai bun din trupa israeliana, mixul de muzica semitica si metal fiind unul excelent.

Rotting Christ – AEALO: Dupa o Theogonia inspirata si foarte de succes, AEALO trebuia sa confirme. Sakis a accentuat valentele primitive, tribale, traditionale ale muzicii Rotting Christ, revenind cu un nou album valoros.

Facebreaker – Infected: un album care demonstreaza de ce, in death metal, putini ii intrec pe suedezi.

Solefald – Norron Livskunst: nebunia se instaleaza incet-incet in muzica trupei norvegiene. Un album inovator, avangardist, haios si isteric, cu unele dintre cele mai demente vocalize intalnite recent. Un nou gen muzical se ridica la orizont: blackabilly.

ALBUME FOARTE BUNE

Kataklysm – Heaven’s Venom: o noua colectie de riffuri feroce, muzica trupei canadiene devine tot mai asezata si temeinic facuta, dar, din punctul meu de vedere, albumul acesta are mai putine piese insiprate decat precendentul.

Nevermore – The Obsidian Conspiracy: daca albumul asta ar fi inceput de la piesa 3, era acum la memorabile. Sound-ul trupei a fost indulcit iar muzica trupei pare sa devina tot mai accesibila.

Immolation – Majesty and Decay: motivul pentru care albumul asta nu se afla mai sus in top este dat de faptul ca, desi muzica trupei este impecabil facuta, pare ca in final sa nu conduca nicaieri.

Grave – Burial Ground: old school, murdar si direct la baza gatului.

Malevolent Creation – Invidious Dominion: americanii nu abdica de la stilul care i-a consacrat: death metal rapid, heavy, fara floricele inutile si fara momente de respiro.

The Crown – Doomsday King: blackened death metal veninos, riffat la maxim si heavy cat incape.

God Dethroned – Under the Sign of the Iron Cross: mai brutal decat precedentele cateva discuri, o intoarcere binevenita la death metal-ul tehnic si agresiv al debutului, un album echivalent cu cronica unui reporter de front.

Impaled Nazarene – The Road to the Octagon: punk/black impertinent, un album scurt, cu compozitii demente si blasfemice. Si la baza gatului, evident.

Evocation – Apocalyptic: death metal catchy si old school, de la o trupa destul de underrated, dupa parerea mea umila.

Atheist – Jupiter: un album de death metal innovator, tehnic si lucrat, obositor la prima impresie, dar care aduce satisfactii daca ai rabdare sa asculti tot ce are sa iti transmita.

Keep of Kalessin – Reptilian: black metal thrashist, parca mai putin inspirat decat pe albumele precedente si in mod cert viciat de o productie stranie.

Master – The Human Machine: death/thrash metal crud, necosmetizat, numai bun sa ia la goana persoanele ceva mai rozalii in obrajiori.

Sadist – A Season in Silence: techno death metal reusit, al doilea album surprinzator pe anul asta provenit dintr-o Italie pe care, in mod regretabil, foarte multi metalisti o asociaza cu nefericitii de la Rhapsody of Fire.

Algaion – Exthros: black metal in vana heavy, cu multe compozitii tip imn si un chitarist care reuseste cateva partituri memorabile.

Nightfall – Astron Black and the Thirty Tyrants: dupa o serie de albume fara o directie foarte precisa, Efthimis Karadimas si colegii sai pun, cu acest album, bazele revenirii in elita metalului mondial.

Grand Magus – Hammer of the North: doom metal melodic si epic, cu un vocal de exceptie.

Pro Pain – Absolute Power: cel mai bun album al americanilor din ultimii cel putin 10 ani, thrash/hardcore entuziast si cantat cu o placere molipsitoare.